O săptămână în Africa de Sud

De ce Africa de Sud?

Unul dintre criteriile principale după care îmi aleg destinațiile de vacanță este mâncarea (și băutura) locală. Îmi place să mă răsfăț cu delicii culinare și să gust lucruri noi. Japonia, Vietnam, Argentina, Islanda, Portugalia ș.a.m.d. – am o întreagă listă de călătorii culinare pe care vreau le întreprind. Dar în Africa de Sud nici măcar nu m-am gândit să plec până acum un an. Zborul lung, necesitatea unei vize și vinurile sudfricane cunoscute doar din supermarket m-au împiedicat să iau în considerare această țară.

Asta până când l-am cunoscut anul trecut pe enologul Roland Birr la unul din evenimentele sale de Wine and Food Edutainment la Valea Verde. El ne-a povestit de călătoriile sale deosebite legate de vin și gastronomie pe care le organizează peste tot în lume – inclusiv în Africa de Sud, în Western Cape Province. Cum nici eu, nici prietenul meu nu mai vizitasem această țară, ne-am hotărât destul de repede să ne rezervăm vacanța.

Zborul

Așa am ajuns anul acesta, în februarie, după un zbor de 11 ore cu South African Airlines din München mai întâi la Johannesburg, iar  – după alte două ore escală plus două ore de zbor – în sfârșit la Cape Town.

africa-de-sud-cape-town-table-mountain
Table Mountain, Cape Town

În caz că te întrebi – South African Airlines e un fel de Tarom sudafrican – avioanele nu sunt prea noi, nu oferă prea mult confort, dar în esență te simți sigur(ă) în ele. În plus, zborul din München este unul de noapte, iar între România și Africa de Sud nu există diferență de fus orar, așa că am ajuns mai odihnită decât mă așteptam la Cape Town.

Zborul dus-întors din München pentru o persoană a costat aproximativ 700 de euro. Noi am ales varianta asta pentru că oricum am avut treabă la München, dar am înțeles că și Quatar Airways zboară la prețuri asemănătoare direct din București.

Cazare

Ne-am cazat într-unul din cele trei apartamente confortabile și liniștite la Saxenburg, una dintre cele mai vechi și renumite ferme viticole din Africa de Sud, ale cărei vinuri am avut plăcerea să le bem chiar din prima după-amiază.

africa-de-sud-saxenburg
Terasa apartamentelor la Saxenburg

La Saxenburg am dormit în fiecare zi – cu o singură excepție: o aventură de o noapte la podgoria Hermanuspietersfontein, lângă orașul Stanford, unde am stat într-o căsuță pitorească cu șeminieu, de care chiar am avut nevoie, pentru că în acea zonă deluroasă bate un vânt foarte puternic și rece. Aici, în mijlocul naturii, înconjurați de vie, pomi fructiferi și fynbos – un tufăriș tipic sudafrican – am gustat mierea făcută din aceste plante, am descoperit vinurile elegante produse din via de aici și ne-am bucurat de liniștea și frumusețea locului.

 

 

africa-de-sud-hermanus
Căsuța Swartskaap, Hermanuspietersfontein
africa-de-sud-hermanus-peisaj
Ferma viticolă Hermanuspietersfontein

Activități

Fiind o vacanță „eno-culinară”, evident că activitățile noastre au fost legate de mâncare și vin. Am vizitat podgorii și crame cu vin excepțional, creat cu dedicație și pasiune de enologi de renume internațional, pe care am avut ocazia să îi cunoaștem personal, dintre care cel mai mult mi-a plăcut la crama Adoro, al cărei enolog este simpaticul Ian Naudé, care ne-a servit vinuri neobișnuite, din soiuri de struguri pe care până acum le-am știut doar din decupaje. De exemplu, din soiurile grenache și cinsault a făcut câte un vin roșu, ușor, care se bea rece – perfect pentru verile fierbinți din Africa de Sud și de ce nu – pentru cele din București. De aici ne-am comandat câteva baxuri de vin care chiar acum traversează Atlanticul pe vapor și pe care le aștept cu nerăbdare!

africa-de-sud-adoro-naude
Ian Naudé, Adoro

Experiențele culinare au avut loc în mare parte în aer liber, deoarece în Africa de Sud grătarul, cunoscut sub numele de braai, și gătitul pe foc deschis în așa-numitul potjie sunt foarte populare. Așa că am mâncat pește sudafrican la grătar și midii în sos de vin alb pe plaja de la Kogel Bay, languste fierte la Capul Bunei Speranțe, miel la grătar în seara petrecută la Hermanuspietersfontein, gât de struț făcut la potjie și antilopă springbok la grătar la o fermă de lângă orașul Stellenbosch ș.a.m.d. Toate aceste bunătăți au fost însoțite întotdeauna de vinurile alese în urma degustărlior.

africa-de-sud-languste
Languste și pește la grătar la Capul Bunei Speranțe

Partea care mi-a plăcut cel mai mult a fost, că la fiecare masă sau degustare de vin am descoperit pas cu pas istoria, tradițiile, cultura și politica acestei țări exotice – pentr că trebuie să recunosc – înainte de plecare nu m-am documentat deloc!

Încă din prima zi, la un pahar de șampanie rozé al fermei Saxenburg, am aflat cum au descoperit portugehzii Capul Bunei Speranțe, cum mai apoi Compania Olandeză a Indiilor Orientale a creat aici o colonie și cum, mai apoi, Regatul Unit a invadat și a ocupat Colonia Capului care a rămas colonie britanică până în 1910.

africa-de-sud-saxenburg-vin
Languste acompaniate de vin de la podgoria Saxenburg

În altă zi, la restaurantul Lizette’s din orașul Hermanus cu specific asiatic / fusion am învățat despre Cape Malays – o minoritate originară din Asia de sud-est, ai cărei strămoși au ajuns în Africa de Sud pe vapoarele olandezilor ca sclavi. Tot aici am gustat delicatesele culinare specifice acestor sudafricani asiatici: pâine cu banane, chutney-uri, curry rece de pește, înghețată de scorțișoară, toate dulci și aromate.

africa-de-sud-hermanus-lizettes-restaurant
Înghețată de scorțișiară la Lizette’s, Hermanus

Highlight-ul vacanței a fost un tur asupra Cape Town-ului cu un elicopter de tip huey, fără uși. Chiar dacă sună foarte periculos, m-am simițit în siguranță în tot timpul zborului – chiar și atunci când piloții au făcut tot felul de scheme „combat style”, deoarece elicopterul a zburat foarte stabil, fără a ne zdrucina.

africa-de-sud-elicopter
Elicopter huey, Cape Town

Pe lângă turul cu elicopterul, în Cape Town am vizitat Portul Victoria și Alfred Waterfront, o zonă plină de istorie și centrul turistic al orașului. Aici sunt o grămadă de restaurante foare bune, printre care restaurantul cu cel mai mare meniu de vinuri la pahar din lume. Noi am mâncat sushi pe săturate la Cape Town Fish Market.

africa-de-sud-cape-town-waterfront
Waterfront, Cape Town

Pe lângă Cape Town am vizitat și Stellenbosch – un o oraș universitar cochet cu multe restaurante, baruri și magazine. De aici ne-am cumpărat o grămadă de accesorii frumoase pentru casă, lucrate manual – și ne-am fi cumpărat și mai multe, dacă ne-ar fi permis timpul și mărimea geamantanului.

Concluzii și recomandări

Așa am petrecut o săptămână în Africa de Sud. Ar mai fi fost de făcut foarte multe – am ratat de exemplu colonia de pinguini de la Boulder Beach din cauza vremii ploiase (da, în tipul secetei seculare din Africa de Sud în săptămâna în care am fost noi a plouat!), nu am fost pe Robben Island, insula unde a fost ținut prizonier Nelson Mandela timp de 18 ani, nu am luat telefericul spre Table Mountain și nu am fost în safari să vedem animale sălbatice. Pentru toate astea am mai fi avut nevoie de cel puțin o săptămână – dacă nu două – în plus. Unde mai pui că am fi vrut să stăm și noi câteva zile leneși la plajă sau să mergem la cumpărături.

De aceea, prima recomandare ar fi să nu faci ca noi și să stai numai o săptămână, ci cel puțin două, că se merită!

În al doilea rând, păstrează-ți puțin spațiu în valiză pentru cumpărături. Sunt multe magazine și piețe cu produse de calitate, din materiale naturale, făcute manual pe care merită să le cumperi. Unde mai pui că poți să îți recuperezi TVA-ul la plecare, în aeroport.

africa-de-sud-stellenbosch-piata
Târg, Stellenbosch

În al treilea rând – dacă nu te-am convins până acum – bucură-te de diversitatea culinară și gustă din toate, pentru că merită – chiar și financiar. Prețurile sunt asemănătoare cu cele din România, chiar mai mici, însă oferta și calitatea sunt mult mai bune. Ca să îți faci o idee, la restaurantul Two Oceans din False Bay am băut un vin simplu, dar bun și am mâncat de pe platoruri de patru persoane salată, sushi, stridii, calamari prăjiți și pește, toate proaspete și gustoase, iar la final am plătit 12 euro de persoană.

Hai, că am scris deja o grămadă! Dacă ai ajuns până aici înseamnă că te interesează subiectul, așa că îți mai dau un pont la final: provincia Western Cape este destinația ideală când ți s-a urât la noi de iarnă, adică de la sfârșitul lui ianuarie până la sfârșitul lui februarie, deoarece la ei atunci e sfârșitul verii, cu zile lungi și temperaturi plăcute.


Dacă ți-a plăcut articolul, abonează-mă pe facebook și instagram, să te țin la curent cu cele mai noi idei de travel 😉

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s