Locuri speciale în Viena

Unul dintre orașele în care m-aș muta imediat, dacă aș avea ocazia, este Viena. În primul rând, pentru că îl asociez cu amintiri plăcute din studenție: aici am locuit pentru prima oară în afara României, ca studentă Erasmus. În al doilea rând, pentru că mi se pare că are mărimea ideală: Wikipedia zice că are 1,87 de milioane de locuitori (adică oficial un pic mai puțin ca Bucureștiul, doar că în Viena fiecare locuitor trebuie să se înregistreze) și 415 de kilometri pătrați – adică destul de mare să nu te simți ca la sat și să tot dai de aceeași oameni, dar nici prea mare ca să fii la extrema ailaltă de anonimat complet. În fine, în al treilea rând, în orașul ăsta găsești activități pe toate gusturile, iar dacă ai întreprinde în fiecare zi din an câte ceva, tot ți-ar rămâne destul de văzut și făcut.

Dar cum nu se întrevede posibilitatea de a mă muta la Viena, încerc să ajung măcar o dată pe an în acest oraș minunat, ca turist. Așa am descoperit anul trecut un hotel absolut special – Hotelul Altstadt Vienna.

altstadt-viena-hol-scari

Hotelul boutique este situat într-o clădire restaurată de la începutul secolului trecut, a cărei apartamente au fost transformate în mare parte în camere de hotel și apartamente – dar nu întreaga casă. Adică pe lângă posibilitățile de cazare pentru turiști mai există și locuințele localnicilor și un hol normal de bloc între ele (gândește-te la blocurile din perioada interbelică, nu la cele comuniste!). Așa că nu te simți ca la un hotel, ci mai degrabă ca în vizită la prieteni care locuiesc într-un apartament șic în unul din cartierele cool (Spittelberg) din Viena. Doar că prietenii ăștia sunt plecați din oraș și au lăsat pe mâna ta atât apartamentul, cât și colecția lor de artă afișată în întreaga casă. În rest, are toate facilitățile unui hotel de 5 stele: recepție – atenție, se află la primul etaj, parcare subterană, mic dejun tipic vienez delicios, bar unde se servesc snack-uri gustoase și vinuri austriece bune, produse cosmetice de calitate etc. În plus, tot hotelul este plin de diverse chestii care să îți facă sejurul mai plăcut sau mai interesant. De exemplu, la fiecare etaj afli diverse informații despre Viena, printre altele cum s-a ajuns să se construiască etajele intermediare (mezaninurile).

altstadt-viena-camra-hotel

Fiecare cameră sau apartament are o temă specială (eu am stat în apartamentul Boesendorfer, apartamentul fiind echipat cu un pian). Acestea sunt amenajate în mod individual de arhitecți sau artiști în stil modern sau clasic. De aceea este bine să alegi camera unde vei fi cazat, ca să fie pe placul tău. Mai mult, este important să nu te nimerești în apartamentul Felix cu vană în mijlocul camerei și vibratorul în noptieră când călătorești cu soacră-ta. În plus, singura cameră single (cea mai ieftină) se pare că e destul mică și are un pat supraetajat de care s-au plâns câțiva oaspeți pe tripadvisor.

altstadt-viena-camera-zi-hotel

Dacă te interesează, detalii găsești aici.

Un alt loc pe care l-am descoperit acum câțiva ani este 1070 – un restaurant mic, tot în cartierul Spittelberg. Aici nu există meniu, ești întrebat doar dacă ai alergii sau nu îți place ceva deloc. În rest, fiecare fel de mâncare este o surpriză. Se începe cu un antreu, apoi urmează atâtea feluri principale, câte poți mânca. Farfuriile costă între 12 – 14 EUR, în funcție de ce este pe ele. Șefa Dagmar, care face și servirea, te întreabă după fiecare farfurie, dacă mai poți. Când zici că nu mai poți, primești desertul. Dacă vrei, poți bea la fiecare fel de mâncare un alt fel de vin. Dagmar se pricepe foarte bine la vinuri și dacă te interesează cele austriece, aici este locul unde poți degusta vinuri mai speciale, pe care nu le găsești peste tot. După mâncare te poți așeza la bar, să fumezi civilizat o țigară (în sala de mese nu se fumează) și să bei un șnaps austriac.

1070-resturant-viena

Dacă ești curios, aici poți rezerva un loc.


Dacă ți-a plăcut articolul, abonează-mă pe facebook și instagram, să te țin la curent cu cele mai noi idei de travel 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s